Pagini

miercuri, 15 august 2012

Gandul american

Pe cei de la Gandul i-a lovit americanismul, dar grav de tot. Din seria articolelor America ne iubeste un alt mare ganditor de la gandul, si anume ziaristul Marian Sultanoiul, un om de altfel respectabil in general, s-a decis a invarti cu batul in rahat. De mult n-am citit un articol pe Gandul, care sa ma enerveze in asa hal inca de la titlu: "Basescu e trecutul, Antonescu nu poate fi viitorul". Dar sa incepem cu inceputul:

"Mă întreb cât de mare e disperarea lui Crin Antonescu de-l duce de mânuţă în penibilul absolut. Ce credibilitate mai poate avea preşedintele unei ţări, membră NATO şi UE - lasă că ţara a bătut, ani de zile, după 90, la toate uşile, geamurile, oberlihturile şi chepengurile celor două structuri, până i s-a permis să intre, decredibilizată fiind de conducerea guvernelor criptocomuniste, producătoare de mineriade şi democraţii originale -, care, cu ton de ţăţică nevricoasă, suduie peste gard imperialismul putred şi găunos, de la Washington, până la Bruxelles şi Berlin." 

Eu ma intreb ce a castigat poporul roman de pe urma intrarii in UE si NATO, si ma intreb daca nu cumva am platit cu varf si indesat aceasta aderare. Ma intreb de ce trebuie sa facem alte concesii in aceasta privinta. Consider ca am facut suficiente sacrificii ca popor, astfel incat sa fim tratati ca membrii egali in ambele structuri. Si da e un imperialism putret si gaunos la Washington si chiar pana la Bruxelles si Berlin. Cu ce tupeu jegos, mizerabil, de curva imputita imi spune mie Merkel ca eu cetatean roman sa am grija cu democratia? Ca treaba asta cu votul miroase a lovitura de stat. Vorbiti de parca America sau Germania ne-au facut vre-un favor ca ne-au primit in NATO ori UE. Eu cred ca am platit CORECT pretul aderarii noastre in toate aceste structuri, si nu e necesar ca nici o mare putere sa conteste treaba asta. Unde pula mea a fost America si Germania cand Basescu a taiat neconstitutional pensiile? Cand submina puterile statului si conducea in mod evident guvernul? Cat timp el ca presedinte facea public lobby pentru extractia miniera de la Rosia Montana? De ce nu, cand Basescu a lovit un copil? Asta-i problema, ca domnul Mark Gitenstein a afirmat ca mentorul domniei sale e doamna Macovei. Cat de apolitic sau obiectiv poate fi acest ambasador in aceste conditii?

 "Şi atunci, ce îţi dă dreptul să-i sfidezi arogant pe toţi aceşti oameni, care îţi spun că manevrele tale politice, la nivel de preşedinţie, guvern şi parlament, au depăşit cadrul legal?" 

Bunul simt imi da dreptul. A citit careva dintre ei constitutia Romaniei? Ca pana nu demult sustineau cum ca procedura de demitere a presedintelui prin referendum nu e prevazuta in constitutie. Cum e posibil ca marii demnitari europeni si americani sa comenteze fara sa aiba pic de habar de subiect? Vad o anume tendinta de sanctificare a Europei si Americii. Spuneti ca Basescu e a trecutului, Antonescu nu e cu viitorul. Sa inteleg ca viitorul apartine lui Merkel si lui Gitenstein, pentru ca se pare ca ei trebuie sa decida ce se intampla cu poporul asta dupa bunul lor plac. Ca nu conteaza constitutia Romaniei,  nu conteaza nimic, atata timp cat Merkel isi poate impune austeritatea si America sa-si spele banii peaci. Poate maine vor interveni in forta sa restabileasca democratia si sa elimine armele de distrugere in masa din Romania. Ca nu-i asa, Americanii sunt un model de moralitate, iete, eu romanul din coliba MA PIS PE AMERICA.

America ne iubeste

Am citit de curand un articol scris de ziarista Alina Matis pe ziarul Gandul intitulat: America s-a săturat de cartoforii de la Bucureşti, un articol extrem de prost din categoria Basescu este etern iar America este semenul plin de proteine democratice pe care populatia Romaniei trebuie sa-l linga cu patos nu cumva sa se raceasca...

America ne vrea binele, America vine sa se asigure ca democratia este respectata in Romania, iar daca nu este respectata va veni si o va impune in forta, dupa care va ajuta la reinstaurarea democratiei construind fabrici si uzine, poate ne vor ajuta sa extragem si aurul. Iar noi vom sta cu limba intinsa si vom astepta ca America sa ejaculeze cat mai mult semen democratic asupra noastra, pentru ca, nu-i asa?, America ne iubeste, si noi o iubim pe ea. Consider ca ziarista Alina Matis se afla intr-o grava eroare cand afirma ca "Pentru Gordon, situaţia era clară de când a decis, în mijlocul vizitei pe care o făcea împreună cu Hillary Clinton în Turcia, să vină în România. Gordon a ajuns la Bucureşti cu un singur scop, acela de a transmite un mesaj din partea Statelor Unite, un mesaj foarte clar". As dori sa stiu de unde a tras aceasta concluzie dementa? Tocmai ca Gordon nu stia nimic despre situatia din tara, cum bine s-a contrazis si dansa in aceeasi fraza. Gordon a venit sa PISE pe populatia Romaniei un text indiferent de situatia reala din tara. Eu refuz sa sanctific un american care tocmai a urinat verbal pe mine, dar se pare ca unora le place.
"Şi totuşi, de ce e îngrijorarea proclamată de americani mai mare decât îngrijorarea lui Barroso, şeful supra-Executivului căruia îi aparţinem? " Pentru ca America ne iubeste, evident, e singurul motiv la care ma pot gandi. Dintre toate popoarele lumii noi suntem poporul ales. Totusi ma aventurez sa exprim si o alta opinie, cred ca din cauza grandomaniei Americanilor si pentru ca e cool sa-ti exprimi parerea despre saracii rromi din Romania, sau mai nou despre democratia tarisoarei din lumea a III-a care nu este in stare sa-si rezolve problemele de una singura. Face parte din sindromul 'Iubiti si cainii vagabonzi' sau 'Salvati gainile maltratate in crescatorii'. Ca deh, toata lumea mananca gaini la MacDonald's dar alea din Romania mor mai nefericite.

Cine pula mea scrie pe Kombat.ro?

Ba, eu cred ca astia de pe Kombat.ro sunt de-a dreptul scelerati. Cica articol la ei pe site FABULOS! 3 luptatori romani merg direct in K-1 Final Elimination! Cine sunt si anunutul SOC al promoterului Eduard Irimia:. Super extra mega senzational, si cine-s cei trei luptatori din titlu? Pai nimeni, ca in articol nu scrie. Si care-i anuntul lui Eduard Irimia, pai nici unul, il va face cat de curand. Un articol din categoria penis.

duminică, 6 mai 2012

Poantele premierului Ponta

EDIT: Se pare ca a fost intr-adevar o poanta si Dumitrescu a fost retrasa. Gestul acesta impreuna cu asumarea greselii reprezentate de declaratiile impotriva lui Szarkozi, imi redau speranta in USL.. sa vedem ce va urma.

Speranta neamului, pe numele ei USL, a venit cu un guvern ce urmeaza sa fie condus de premierul Ponta. Ca s-a mai terminat cu PDL-ul e bine, si-asa erau prea aroganti deja, au facut prea multe porcarii, era vremea.. Dar sincer nu cred ca era vremea ca Ponta sa faca poante pe seama noastra, si sa ne inspaimante cu glume sinistre precum Marga la externe si Dumitrescu la educatie.. ca sper ca e doar o poanta? Ponta? Ca de nu... s-ar putea sa facem si noi o farsa in toamna si sa votam iar cu PDL, in your face...

sâmbătă, 5 mai 2012

Normal sau nu?

Sintagma "ce criminala-i cartea asta" capata nou sens odata cu publicarea lucrarii "Carare spre ABIS" scrisa de inculpatul Sergiu Florea. Pentru ce-i ce nu-l stiu pe Sergiu Florea, el este partenerul lui Carmen Bejan, ambii fiind protagonistii uneia dintre cele mai infioratoare crime petrecute in Romania, si anume uciderea si pe urma taierea bucati al lui Trifu Schrott. Ambii au fost condamnati la 20 de ani de inchisoare. Carmen este in curs de reproducere, adica profitand de legea din Romania care ofera drepturi de relatii conjugale puscariasilor, duduia s-a futut cu unu si a ramas gestanta....
Sergiu, s-a gandit sa scrie o carte (tiparita deja in 300 de exemplare de catre niste dobitoci) in care sa povesteasca ce grozavie a facut el cand a ciopartit un om. Si mai trist e ca probabil cartea asta va fi una de success, ma astept la conferinte video in direct din puscarie cu Dan... Diaconescu, eventual lansarea oficiala va fi la Capatos. Ce sa mai zic.. oare urmeaza filmul? Mai multe detalii aici

miercuri, 2 mai 2012

Cum sa te lasi de fumat?

Aveti probleme cu fumatul? Vreti sa va lasati? Atunci..., cititi neaparat randurile urmatoare...



In opinia expertilor din Anglia, exista doua solutii antifumat ce functioneaza pe termen scurt, dupa cum urmeaza:
  • Nu lucrati ca bugetar in sistemul de sanatate sau invatamant. Daca nu lucrati in aparatul bugetar romanesc, propun ca solutie antifumat, demisia de la serviciul actual si aplicarea pentru un post bugetar... Salariul va fi asa mic ca sigur veti avea un soc, iar obisnuit fiind cu banii sigur veti ramane fara bani pentru tigari.
  • Lucrati in sistemul de sanatate sau invatamant. Sunteti obisnuit cu banii putini, si ati invatat sa-i gestionati in asa fel incat sa va ramana si pentru tigari. Ce sa mai vorbim ca guvernul intentioneaza sa va majoreze salariile cu 15% (revenirea la salariile inainte de criza cica). Va sfatuiesc sa luati un credit bancar.. Stiu, aparent, veti avea mai multi bani... dar NU... NU E ASA. Dupa primele 3-4 rate si dobanda ve-ti ramane garantat fara nimic... Sigur nu ve-ti mai avea bani nici de tigari... Recomand calduros orice credit bancar avantajos, cu cat mai multa publicitate i se face, cu atat mai multi bani (De tigari) ve-ti pierde..
Ca si solutie pe termen lung propun sa votati din nou PDL, ei se vor asigura ca nu veti avea bani de tigari, vor introduce taxa pe vicii, si vor sista importul de tigari timbrate (cele netimbrate vor fi importate in continuare) si medicamente. Mult success.

marți, 1 mai 2012

Mesaj adresat postacilor

Pe orice site intru, chiar si pe diverse tabloide, vad postari cum ca-l voi regreta pe fostul premier, care cu fantastica-i gandire urma sa duca tara spre un noi culmi de dezvoltare, dincolo de duduiala tariceana. Dar sa citesc articole despre Google, praf spatial, fotbal, descoperiri stiintiice si la comentarii sa ma trezesc cu aceleasi gen de mesaje, in care mai diversi insi se cearta intre ei care-i ce-a mai de pret calitate a presedintelui?.....

Apoi va spun eu care-i...., e SCULA, scula cu care ne-a penetrat pe toti si-n fund si peste tot ani de-a randul; diferenta e ca eu si alti cetateni ne-am simtit violati, dar voua se pare ca va place. Iar daca va place, face-ti dragoste cu tovarasul in intimitatea casei dumneavoastra, si nu ne mai supuneti pe noi acestor obscenitati, nu e firesc, e chiar deranjarea linistii publice. Si acuma ca misterul a fost rezolvat, va rog a nu va mai certa, domnul presedinte e suficient de potent, scula lui n-are limite, ajunge la toti, pregatiti gaurica si ea sigur va veni...

Sa traiti bine...

Seriale gratis subtitrate

In opinia mea, cel mai bun site de seriale gratis si titrate e vplay.ro. Aici puteti viziona o groaza de seriale impartite pe sezoane intr-un player web (similar cu youtube-u). Totodata site-ul vine cu functii de urmarire serial, comentarii, sisteme de rating, notificari cand apar episioade noi etc.. A doua varianta mai putin convenabila ar fi torrentele... dar in cazul torentelor trebuie sa fi echipat cu un hard maret si cu multa rabdare, ceea ce eu nu posed..

duminică, 29 aprilie 2012

Alexey Ignashov se intoarce

"Scorpionul rosu", dupa parerea mea, cel mai talentat kickboxer din toate timpurile se intoarce in ring la Budapesta pe data de 12 Mai 2012. De-a lungul anilor fanii bielorusului au fost amagiti constant cu revenirea. Inca din 2005 circulau zvonuri cum ca Alexei ar avea probleme cu alcoolul, probleme care ar fi explicat slabele performante. Totusi, in general lumea tinde sa uite faptul ca el s-a accidentat in acelasi an in urma unui meci cu Bjorn Bregy, a suferit mai multe operatii la genunchi dupa care a fost obligat contractual sa lupte in gala K-1 Paris in ciuda faptului ca nu era nici pe departe recuperat...
Paradoxal este ca in afara catorva ocazii Ignashov nu a aratat niciodata rau, pur si simplu nu a fost capabil sa lanseze nici o tehnica de picior; ofensiva pe brate functionand decent, ceea ce ma duce cu gandul ca problemele lui nu sunt cu alcoolul ci cu genunchiul... vesnic accidentat. In 2010, aceasi probleme, Ignashov s-a prezentat intr-o forma excelenta impotriva unui Badr Hari in varf de forma (unul din putinele meciuri castigate de Hari la decizie...), a avut reflexe foarte bune (surprizator de bune pentru un "fost alcoolic"), cateva contre pe brat, dar nici o tehnica de picior. Acum in 2012 ni se promite iar revenirea... Recunosc ca, dupa atatia ani, sunt in continuare un fan si mi-as dori sa-l vad din nou in top 10, dar daca am dreptate si problema lui e de natura medicala, adica pur si simplu are genunchii incapacitati, nu vad cum ar putea reveni vreodata in ringul de kickbox. Oricum, speranta moare ultima... Bilete pentru gala se pot cumpara aici.

marți, 24 aprilie 2012

Laptop vs Netbook

Foarte multa lume ma intreaba ce sa-si cumpere, un laptop ieftin sau un netbook? Asa ca, m-am gandit sa astern pe net cateva pareri pro/contra achizitiei de laptop/netbook la acelasi nivel de pret...
Nu stiu daca mai este necesar sa specific ce-i un laptop(notebook) si ce-i un netbook, dar pentru siguranta, ele inseamna in principiu acelasi lucru, cu mentiunea ca un netbook e un laptop mai mic (sub 12 inch) si mai putin performant:
Pro Netbook fata de Laptop:
  • Dat fiind dimensiunile unui Netbook (10-12 inch) este mult mai portabil decat un laptop, mult mai usor (1.5 kg in medie)
  • Bateria tine de regula mai mult decat la un laptop, in jur de 8 ore pana la 11.
  • Cam toate modelele vin echipate cu tot ce-i nevoie pentru a naviga pe net si a face taskuri office uzuale (placa de retea WIFI +LAN, USB-uri, unele modele vin si cu HDMI, card readere..)
  • Sunt silentioase, nu prea se incalzesc
  • Pretul in general mai mic decat la laptop-uri
  • Spatiu de stocare mare.

Pro Laptop fata de Netbook:
  • Au ecrane mai mari, cu rezolutii mai mari, nu este atat de obositor la ochi ca si ecranul mic al unui netbook,
  • Performante mai bune, chiar si un laptop ieftin poate sa vina cu o placa video decenta care sa duca jocuri de generatie noua. Netbook-urile nu sunt capabile de asa ceva inca.
  • Laptop-urile noi duc filme HD fara probleme,
  • Memoria RAM poate fi extinsa mai mult decat la un netbook, deci ve-ti putea deschide mai multe aplicatii odata pe un laptop.
  • Tastatura unui laptop este deseori mai confortabila decat cea a unui netbook (mai ales ca unele laptopuri au si tastatura numerica)
  • DVD-RW, nu exista netbook cu unitate DVD.
Ca si incheiere sfatuiesc sa-si achizitioneze un:
  • netbook cei pentru care cel mai important aspect e portabilitatea, au nevoie de ceva usor, mic, cu care sa se uite la un film sau sa navigheze pe diverse sit-uri, sa joace jocuri mici gen alea de pe facebook, sa stea pe mess in locatii diverse (tren, parc, bar, sala de curs), pentru studenti ( e cat un caiet, poate fi folosit pentru a scrie la curs, avand iesire crt poate fi folosita pentru prezentari powerpoint); Nu recomand pentru editare text avansata, de exemplu html sau programare, merge, dar dupa cateva ore poate sa devina foarte obositor si fustrant.
    Oferta netbook
  • laptop cei care vor sa fie mobili in special in casa sau la birou, adica vor un calculator desktop mai portabil.(de exemplu medici care lucreaza la mai multe cabinete pe acelasi calculator, utilizatori care pur si simplu au nevoie de putere de calcul mai mare de calcul decat cea oferita de un netbook (adica editare foto, video, text, jocuri, 3D, etc.. navigare pe net, filme, muzica merg bine si pe un netbook), oameni lenesi ca mine care vor sa stea pe net din pat din cand in cand..); faptul ca laptopul e mai performat si mai mare este in detrimentul bateriei, ceea ce inseamna ca spre deosebire de un netbook, un laptop nu poate functiona mult fara o priza.
    Oferta laptop
CLICK aici pentru cea mai buna oferta de laptopuri

Voyo vs Vplay

Ambele sunt aplicatii web romanesti, destinate transmiterii de materiale video, in special seriale si emisiuni, dar hai sa vedem cum se prezinta ele puse fata in fata:


 VOYO
  • Pe bani: abonament lunar de 3 euro+tva, cu acces limitat ce include emisiunile ProTv, unele seriale si filme. Restul filmelor sunt platite separat. La incheierea abonamentului utilizatorii nu mai pot viziona filmele deja platite, mai mult filmul odata platit poate fi vizionat doar in decurs de 24 de ore.
  • Se pot viziona seriale si emisiuni marca ProTv, AcasaTv, Sport.ro etc..
  • Distribuie filme
  • Nu are suport de video-sharing
  • Transmisie video buna.
  • Interfata grafica decenta... personal mi se pare cam incurcata, nu prea intuitiva
  • Bagat pe gat de ProTv
VPLAY
  • Gratis
  • Nu distribuie mizeriile de seriale si emisiuni Pro, la care oricum nu te-ai uita, exceptie evenimentele sportive de pe Sport.ro care ar merita banii
  • Nu distribuie filme, doar seriale (varietate cu mult mai mare decat Voyo) si videoclip-uri (diverse, nu doar muzicale)
  • Are suport de video sharing, utilizatorii pot sa-si incarce propriile materiale video
  • Transmisie video buna, uneori exista problema cu lungimea de banda, iar unele seriale se agata, se intampla la episoadele noi
  • Interfata cu utilizatorul excelenta, functii de cautare dupa titluri, seriale impartite pe sezoane, functie de urmarire automata a unui serial, notificai episoade noi..
  • Nu e bagat pe gat de ProTv


Personal, mie mi se pare scarbos Voyo, in special modul agresiv in care ne este bagat pe gat. Nu am problema cu pay-per-view-ul, si as plati cu cea mai mare placere daca sistemul celor de la Pro nu mi s-ar parea de-a dreptul nesimtit. De exemplu in strainatate la emisiunile gen X-Factor, Idol, Got Talent, filmele respective apar pe youtube, pe canalul oficial al emisiunii de multe ori, gratis pentru toata lumea sa le revada ori de cate ori vor. La noi Pro-ul cere un abonament de 3euro+tva pentru treaba asta? Adica nu platesc aia din Anglia da sa platim noi la Pro, ca om avea talente mai de valoare sau ce? Legat de filme, pai eu platesc filme, platesc de exemplu pe PSN, si pot sa ma uit la ele cand vreau; odata ce am platit dreptul de vizionare a unui film, pot sa ma uit la el.. ca doar asa e normal. Pro TV pentru aceeasi suma de bani imi limiteaza acest drept, adica cumpar bomboane dar daca nu le manc pana la ora 12 adio.. Desigur am optiunea daca nu-mi convine sa nu-mi fac abonament, sau daca nu-mi comvine sa nu ma uit.. SI PROFIT DE EA.. ei bine eu NU-MI FAC ABONAMENT.

marți, 17 aprilie 2012

Dell N5110

Un notebook performant, o configuratie echilibrata, care satisface nevoile de zi cu zi a majoritatii utilizatorilor.


Laptop-ul Dell Inspiration 15R (N5110) este dotat cu unul din procesoarele I3(2350M), I5(2430M) sau I7(2670QM)"Sandy Bridge" de la Intel (mai performante decat cele din n5010 sau n7010), 3 sau 4 giga de RAM si placa video de ultima generatie (Intel HD Graphics 3000 GT 525M). Condiguratia este dedicata activitatilor de tip multimedia si Office. Nu recomand acest laptop pentru jocuri chiar daca unele jocuri noi vor rula decent.



Din punct de vedere al constructiei, laptop-ul pare solid, in ciuda faptului ca este in mare parte din plastic. Aspectul general este placut, suprafata carcasei are aspect de metal finisat. Toate ar fi bune si frumoase daca tastatura nu ar flamba foarte mult la apasare (oricum e mai bine decat la modelele Dell mai vechi). Pe de alta parte tastatura este de tip chiclet, extrem de confortabila, dntr-un plastic mat ce pare ieftin la atingere. Bateria tine destul de mult, in jur de 4 ore.

Ca noutate, Dell N5110 vide cu doua porturi USB 3.0 si difuzoare foarte bune cu SRS. Cel mai mare plus pentru mine il reprezinta porturile USB (mult superioare celo 2.0, mai precis se pot copia filme Blu-Ray in cel mult 1 minut). Comparativ cu alte brand-uri, la acelasi preturi laptop-urile Dell par mai bine construite, si vin in configuratii mai echilibrate, personal totusi prefer firme precum Asus pentru simplu fapt ca nu-mi place design-ul celor de la Dell. Nu-mi place faptul ca ecranul e mai mic decat partea inferioara a laptop-ului astfel incat spatele iese putin in evidenta.

Pro:
- tastatura siletioasa si confortabila
- performanta buna pentru nivelul de pret
- USB 3.0
- bateria tine destul de mult

Contra:
- chiar daca pare solid, tastatura flambeaza, la fel si carcasa daca e apasata pe margini
- un singur port USB



Concluzie:
Dell 5110 este un laptop destul de ieftin pentru ce ofera (procesor, placa video, USB 3.0).


Cumpara la pret special

luni, 16 aprilie 2012

Valentin Bosioc - Calea spre un abdomen perfect

Tocmai mi-am cumparat cartea lui Vali Bosioc si m-am gandit sa-i scriu un scurt review pentru cei care doresc sa o achizitioneze dar nu stiu exact la ce sa se astepte. In primul rand pot sa confirm (daca mai e nevoie) ca omul e serios stie ce vorbeste, tranzactia s-a incheiat fara incidente..


Acuma cateva detalii despre continut. In carte sunt prezentate urmatoarele: mituri despre slabit, o scurta prezentare a unor greseli pe care le faci cand vrei sa slabesti, introducere in nutritie si o serie de exercitii care se pot executa atat acasa cat si la sala. Trebuie sa subliniez faptul ca acest material nu prezinta nimic nou, nimic spectaculos, nimic ce nu poate fi citit si in alta parte daca ai nervii necesari sa cauti.



Pe urma cartea nu este scrisa de un profesionist (asa cum o recunoaste insusi autorul), e scrisa intr-un limbaj simplist pe intelesul tuturor, ceea ce nu e un lucru rau. Practic e o prezentare minimalista (babeste) a ceea ce inseamna nutritie si bodybuilding, e ca si cand ai merge la sala si un antrenor personal iti explica, pe inteles, ce trebuie sa mananci si cum trebuie sa te antrenezi. Cartea prezinta informatii relativ documentate, exista si unele idei subiective in ea, idei ce sunt inca dezbatute de lumea medicala; dar avand in vedere ca domeniul tratat e, unul subiectiv, fiecare antrenor personal va face recomandari in functie de experienta proprie. Ca si incheiere, recomand cartea incepatorilor si celor pasionati de miscare, e bunicica, nu o recomand celor care vor sa descopere vreo solutie miraculoasa de a obtine un abdomen perfect, vor fi deosebit de dezamagiti sa afle ca nu exista una. Cartea nu te minte, promoveaza ideea sanatoasa a rezultatelor obtinute prin multa munca si rabdare.

Cumpără cartea aici

HP 635

HP 635 este un model exceptional in ceea ce priveste raportul calitate pret. Practic la banii astia nu cred ca poti gasi ceva mai bun pe piata din Romania.


Acesta este un model Office, vine cu un processor AMD Dual Core – E-350 de tip APU (adica procesor si placa video in acelasi chip), placa video HD6320 care e capabila sa redea filmele HD in format mkv, are 3 porturi USB 2.0, HDMI, 2 giga de rami DDR3 si vine preinstalat cu Windows 7 sau SUSE Enterprise. In ambele cazuri sistemul de operare se misca foarte bine iar bateria tine extrem de mult (in jur de 5 ore, reale). Fiind un laptop de tip office sa nu va asteptati sa mearga jocurile de ultima generatie, in schimb cele flash (de pe facebook) sau jocurile mai vechi merg fara probleme.



Tastatura e confortabila, la fel si track pad-ul. Din punct de vedere al pretului si al configuratiei laptopul este unul excelent, din punct de vedere al suportulul s-ar putea sa exite niste probleme cum ar fi faptul ca laptopul nu vine insotit de un CD de drivere, ori de un CD cu sistemul de operare(totusi exista posibilitatea de recovery pe baza de partitie OEM, adica prin accesarea unui meniu din bios se poate reveni la setarile din fabrica). Driverele trebuie descarcate de pe site-ul HP, inclusiv cele pentru placa de retea care nu este recunoscuta automat de Windows 7.

Pro:
-Pret
-Ecran HD Ready 720p
-Tastatura rezistenta la stropire
-Bluetooth
-SuperMulti DVD-RW
-Touchpad multitouch
-Design placut
-Vine insotit de o geanta cadou
-Autonomie baterie (peste 5 ore)
-Antena Wi-Fi puternica
-Procesorul se misca excelent

Contra:
-Boxe stereo slabe
-Lipsa taste numerice
-Lipsa CD cu drivere

Cumpara la pret special